©2020 anamunteanu.ro

Caută
  • Ana

Decizii mici care schimba o viata

Actualizată în: 22 Aug. 2019

Mie-mi place tare mult ca domnul Facebook imi arata in fiecare dimineata ce am postat in urma cu X ani.

Zambesc larg cand il vad pe #Arimic mic, sau cand imi amintesc de cate o etapa prin care am trecut.

Long live cine s-a gandit la optiunea asta, zău!


Astazi Facebook imi aminteste ca in urma cu doi ani, pe 27 februarie, duceam la bun sfarsit cea mai faina provocare pe care am avut curaj sa mi-o dau.

Anul fara zahar!


Practic de pe 27.02.2016 pana pe 27.02.2017 subsemnata a supravietuit, cu brio as putea spune, fara zahar!


Imi permit acum, la doi ani dupa, sa trag niste concluzii.


Am ales sa renunt la zahar din mai mult motive:


1. Probabil principalul motiv se numeste Ari - de cand s-a nascut puiul minunat viata mea s-a schimbat radical si evident ca nutritia lui a fost si ramane un subiect prioritar pentru mine. (de ce? - asta e un subiect lung si fain, dar pentru alta data)

Ajunsesem la un grad de ipocrizie care ma nemultumea teribil.

In timpul zilei faceam deserturi cu stafide si curmale, iar noaptea ce adormea el, scoteam borcanul cu... stiti voi ce, ciocolata ”aia mare” si inca cateva napolitane si le terminam pe toate cu o viteza incredibila.

Admit faptul ca atat alaptarea cat si rolul de proaspata mamica care incearca sa le faca (cat putea de bine) pe toate, ma faceau sa caut surse de energie si relaxare; dar tot nu mi se mai parea corect sa joc rolul mamei cu dulapuri secrete pline de ducliuri.


2. Al doilea motiv a tinut de cateva probleme de sanatate pe care nu mai reuseam sa le tin in frau.

Citeam peste tot ca zaharul procesat hraneste o multime de monstrii si monstruleti - dar parca parea prea complicat sa renunt la atatea produse care imi provocau o placere nemaipomenita.


3. Ma enerveaza orice fel de dependenta.

Poate pentru ca am trait intr-o familie de fumatori si am vazut ce inseamna dependenta am dezvoltat o repulsie fata de orice factor extern care ar putea sa nasca o dependenta in mine.


Asadar aveam destule motive sa renunt la zahar, tot ce trebuia sa fac era sa-mi aleg o zi din saptamana si sa-i dau drumu.


Evident nimic nu a fost atat de usor pe cat pare.


Etapa 1 - “Incalzirea”

Din decembrie 2015, cand am primit niste analize destul de sumbre, am decis ca trebuie sa incep sa reduc cantitatea de zahar pe care o mancam... zilnic.

Acum cand ma gandesc ca obisnuiam sa mananc zilnic zahar ma buseste rasul.

Asadar, cum au trecut sarbatorile de iarna (evident), a inceput ceea ce acum numesc: incalzirea.

Treptat m-am obisnuit cu gandul ca trebuie sa fac schimbarea asta si ca depinde doar de mine ce se intampla mai departe cu corpul meu.

Am scos din meniu deserturile zilnice, ma limitam la ocazii speciale si am inceput sa citesc etichetele produselor pe care le cumparam in mod curent.

In aceasta etapa am descoperit ca zaharul este... peste tot!

Am citit mult in perioada aia: despre efectele zaharului procesat asupra corpului, povesti ale altor oameni care au renuntat la zahar, tips & tricks.

M-am uitat la cateva documentare si am discutat cu oamenii din jurul meu despre acest subiect.


Etapa 2 - “De astazi, timp de un an”

Tocmai am verificat in calendar: ziua de 27.02.2016 nu a picat intr-o luni, ci intr-o... sambata.

Nu sunt prietena cu “de luni” si nici cu “de pe 1 ianuarie”.

Pana acum puteam sa spun “cred” sau “parerea mea este ca”, dar acum este potrivit sa spun “din experienta mea”.

Asadar, din experienta mea schimbarea reala nu are nevoie de o zi de luni, de o dimineata cu soare sau de un inceput de luna.

Schimbarea reala nu are nevoie de un set de conditii ideale.

Schimbarea reala are nevoie doar de tine - determinat/a, convins/a, ambitios/ambitioasa.


Asadar, cu temele facute, cu multa determinare, convingere ca trebuie sa incep sa-mi respect corpul si ambitia de a duce la buna sfarsit o provocare ca asta, am hotarat ca incepand cu data de 27.02.2016, timp de un an, sa nu consum zahar - sub nicio forma.


Gata cu prajiturile cremoase, produsele de patiserie mancate pe fuga, ciocolata in mii de combinatii sau jeleurile colorate.

Dar gata si cu mustarul din comert, orice fel de sos, sucuri, paine, covrigei, salamuri si Doamne ce lunga-i lista.

Aveam temele facute, citisem deja zeci, daca nu sute de etichete - caci aveam mare grija ce alimente ajungeau pe masa lui Ari, dar cu toate astea nu mi-a fost usor sa ma adaptez la noua viata.


Etapa 3 - “3 luni in Iad”

Primele 3 luni au fost un cosmar.

Am tras niste trante fabuloase cu corpul si mintea mea.

Ne certam de dimineata pana seara si mi-era extrem de clar ca in fiecare zi trebuie sa castig aceasta lupta, pentru ca altfel o sa-mi dezamagesc cel mai aprig auditor din lume - adica pe mine.

Aveam in fata mea o cursa care urma sa dureze un an si existau doar doua variante: sa esuez sau nu!

Nu exista niciun factor extern care sa poate influenta in vreun fel rezultatul.


Probabil ca am trecut printr-un sevraj, dar nu a fost ceva care sa-mi pericliteze in vreun fel viata profesionala sau personala.

Stiam ca pot controla tot si o faceam cu maxima seriozitate.

Dar nu, nu a fost usor.


Etapa 4 - “O viata noua”

Dupa aproximativ jumatate de an viata mi-era deja schimbata.

O parte din problemele de sanatate s-au rezolvat ca prin minune, o multime de obiceiuri vechi au fost inlocuite de altele noi si faine, lipsa zaharului procesat nu mai era o problema, gasisem noi produse faine, avem solutii pentru iesirile in oras, stiam ce produse sa cumpar saptamanal in asa fel incat sa am o dieta echilibrata.

Fructele, legumele - tot ceea ce oricum gateam pentru Ari, au intrat si in meniul meu si ma simteam alt om.

Probabil puteam sa ma opresc atunci si tot eram castigata.


Etapa 5 - ”Sarbatoreste”

A doua jumatate a anului fara zahar a fost un demo la cum urma sa-mi arate viata de atunci inainte.

Am analizat rezultatele provocarii din toate punctele de vedere si am inceput sa ajut si alti oameni sa-si inceapa procesul acesta de curatare.


M-am pregatit mult pentru ziua in care urma sa mananc prima bucatica de “ceva cu zahar”.

Habar n-am ce a fost acel ceva - probabil niste bezele sau macaroons, caci pe acolo se plimba mintea mea cand se gandeste la desert.


Ce imi amintesc este ca in prima saptamana, dupa ce s-a terminat anul, fara sa fac excese (caci ma pregatisem psihic si pentru asta) am ajuns la camera de garda.

Am vomitat mult, am avut migrene si evident ca imi dadeam seama ca simptomele, oricat de reale si dureroase era, mi le-am si indus intr-un fel sau altul.


Astazi..


O parte dintre problemele de santate cu care ma luptam in urma cu doi ani nu au mai revenit, pe altele le controlez mai usor, unele au stagnat.

O ciocolata poate sta in frigider si o luna.

Inca mai am bomboane in prima cutie cu bomboane primita de la Zmeu. (probabil in curand trebuie sa le arunc, dar o sa pastrez cutia ca e frumoasa foc)

Trec zile intregi si eu nu mananc nimic dulce, pentru ca efectiv nu simt nevoia.

Aleg mereu variante cat mai raw si citesc in continuare etichetele produselor pe care le cumpar.

Nu mai am un dulap secret cu dulciuri - pe alea putine pe care le mai am prin casa le tin la vedere si impart cu Ari orice am - ceea ce ma reponsabilizeaza sa am cat mai putine dulciuri in casa.

Mancam cu totii cu multa placere deserturile pe care ni le face in weekend mama Zmeului, dar am impartasit cu ea optiunea mea vis a vis de cantitatea si calitatea dulciurilor care ajung la Ari.

Ca idee: un chec facut in casa vs o ciocolata!

Atunci cand gatesc alte deserturi de cat cele raw (cu care m-am obisnuit de cand era Ari mic mic), aleg sa folosesc in cel mai rau caz zahar brun sau melasa; dar daca reteta merge si cu sirop de artar sau alti indulcitori care aduc si plus valoare povesti, nu doar gust dulce, atunci evident ca aleg varianta a doua.


Acum, dupa doi ani, pot garanta ca viata fara zahar procesat nu e grea - ca e vorba despre un efort initial extrem de mare, dar care merit fiecare secunda investita si fiecare “pofta imblanzita”.


Firesc, recomand oricarei persoane sa diminueze cantitatea de zahar procesat pe care o consuma.

Dar mai mult decat atat - va recomand sa va provocati.

Cu cat e mai grea provocarea, cu cat pare mai dificil de realizat, cu cat pare mai ireal de dus la capat - cu atat mai dulce e ziua aia cand poti spune ”am reusit”.

Si sincer gustul acesta dulce e cel mai fain si daca ajungem sa fim dependenti de el, presarand peste o serie de valori sanatoase, atunci cred ca avem mari sanse sa (ne) crestem niste oameni mari, frumosi, integri, de incredere si pe umerii carora poate sta o societate (mai) sanatoasa din toate punctele de vedere.


Am plecat de la zahar si am ajuns la integritate - interesant, nu?!

Ma rog, am plecat de la Facebook si ma intorc la el - ne vedem in cafeneau virtuala, pe wall-uri si in news feed.


Cu minuni in gand,


Ana








313 afișare